O altfel de poveste

6 12 2012

La început a fost…ideea. O idee pornită de la dorinţa de a schimba ceva în modul în care tinerii se percep pe sine şi se raportează la  ceilalţi. Am adăugat pasiune, energie şi iubire pentru tot ceea ce înseamnă educaţie nonformală.

Parcursul a fost unul  natural presărat cu numeroase proiecte de tineret naţionale şi internaţionale unde am acumulat experienţe incredibile şi am învăţat să cred în munca mea, să empatizez cu nevoile altora şi să găsesc soluţii creative la ele.

Nu a întârziat să apară nici votul de încredere şi curând WHI Experience a început să capete contur, să-şi definească liniile, să devină „palpabil” şi asta pentru că atunci când crezi cu tărie în ceva care poate avea impact asupra oamenilor, cei care simt acelaşi lucru ca tine ţi se vor alătura.

Şi pentru că  “poţi visa, poţi crea, poţi proiecta şi poţi construi cel mai minunat loc din lume dar ai nevoie de oameni care să te ajute să-ţi transformi visul în realitate” (Walt Disney) am strâns în jurul nostru o echipă de tineri entuziaşti mânaţi de o misiune comună.

A urmat astfel un drum al descoperirii presărat cu joc, muzică, teatru, simulări care creează contextul pefect în care eşti invitat să experimentezi, să visezi, să greşeşti, să fii penibil şi să dărâmi constant ceea ce ai construit până ajungi la rezultatul dorit.

Mizăm pe valoare, pe descoprirea ei şi evidenţierea ei acolo unde este dorită. Şi cum omul este o fiinţa complexă, călătoria propusă de noi începe din lăuntrul fiinţei, din descoperirea resurselor interioare şi conştientizarea propriului corp ca instrument esenţial în relaţionarea cu ceilalţi. Răscolim apoi tiparele mentale şi încercăm să ne desprindem de ancorele exterioare care ne blochează într-un anumit context.

Imediat ce ne-am desluşit unde ne aflăm, ne găsim libertatea ce derivă din conştientizarea propriilor decizii printr-o setare şi prioritizare mai clară a obiectivelor noastre de dezvoltare şi deprindem naturaleţe în ceea ce priveşte pozitionarea faţă de un potenţial angajator.

Am scris astfel primul capitol şi te invităm şi pe tine să descoperi alături de noi povestea ta personală, să redescoperi entuziasmul începerii unui noi capitol şi satifacţia finalizării altuia.

Setează-ţi obiective înalte şi transformă-ţi fiecare zi într-o provocare pentru atingerea lor. Iar din când în când refuză să călătoreşti pe drumuri deja bătătorite si găseşte-ţi propria cale.  Aventura descoperirii poate fi mai importantă decât destinaţia.

Alina Burlacu





Workshop WHI

4 12 2012

Demonstrație din categoria de oportunități WHI – Simulare de interviu cu director HR

Când a fost ultima dată când ai primit feedback după ce ai fost la un interviu?

Vrei să ştii care sunt aşteptările oamenilor din HR referitoare la viitorii lor angajaţi?

De data asta TU vei pune întrebările, iar Eugen Floarea – Director HR NOD o să-ţi răspundă la ele. In plus, poţi să profiţi şi de o serie de tips & tricks pentru interviurile de angajare.

Echipa WHI Experience te aşteaptă marţi, 12 decembrie de la ora 16.00 să trăieşti experienţa locului de întâlnire cu angajatorul intr-o atmosferă de joc si voie bună.

Pentru a te înscrie, trimite un email pe adresa alina.burlacu@whi-experience.com.

Workshopul se va desfăşura la CROS Learning House din Bucureşti, Intrarea Mihai Eminescu nr. 5.

Te aşteptăm!

Echipa WHI Experience

Later edit: Au mai rămas doar 10 locuri!





Scrisoare către cititor

28 11 2012


 Love the art in yourself, not yourself in the art.

    Constantin Stanislavski

Oamenii sunt frumoşi aşa cum sunt şi cred că în fiecare dintre noi se ascunde o asemenea profunzime care să inspire adevărate opere de artă. A te (re)descoperi într-o astfel de lume este ceva cu totul special şi aparte.

Am ales să fac parte din echipa WHI şi să mă implic activ în dezvoltarea unui astfel de proiect deoarece mă regăsesc în partea sa socială şi de lucru cu oamenii, dar mai ales pentru că presupune împlinirea unui vis pe care-l am de mai bine de 5 ani.

Îmi doresc foarte mult să lucrez cu oamenii şi să am oportunitatea de a împărtăşi cât mai mult din experienţa şi cunoştinţele acumulate până în prezent, atât ca voluntar cât şi ca student la teatru sau dansator. Cred în oameni şi în abilitatea lor de a depăşi piedici, temeri şi angoase, şi ştiu cât de mult ar însemna să sădesc măcar o parte, dacă nu toate, din seminţele sădite în mine în toţi aceşti ani.

Arta corpului uman este un workshop despre tine şi ceilalţi din jurul tău. Imi propun să creştem şi să realizăm împreună câte lucruri importante se pierd zi de zi atât în relaţia cu ceilalţi, cât mai ales în relaţia cu tine însuţi. Vom face cunoştinţă, ne vom juca, vom face schimb de păreri şi experienţă, toate pentru a construi împreună o comunitate de prieteni, unde să te simţi liber şi lucrurile să ţi se pară mai simple decât ai crede.


Povestea continuă,

cuvintele ar fi multe de zis…

dar până atunci te aştept la acest workshop sau,

de ce nu, la un pahar de vorbe.

Arina Răileanu





The hero within

26 11 2012

Povestea pe care urmează să v-o spun mi-a fost povestită acum un an de un om tare drag mie deşi nu ne-am întâlnit niciodata fizic pe aceeaşi bucată de pământ. Din această poveste s-a născut, la început nedefinit, apoi din ce în ce mai clar, ceea ce a devenit  ulterior « Eroul Interior », mai mult decât un workshop – ci un mod de a crede în firul invizibil al vieţii.

Zi după zi, de-a lungul unui an, povestea aceasta s-a depus în mine până când a simţit nevoia să iasă la suprafaţă sub forma unui workshop şi a unei credinţe din ce în ce mai clare în logica şi cursivitatea nevăzută a vieţii.

Povestea pe scurt sună cam aşa :

     A fost odată ca niciodată un mic fiu de împărat care în noaptea de dinaintea încoronării lui, a trebuit să se retragă în reflectare împreuna cu prietenii şi garda sa de încredere, în mica biserică din curtea palatului. Adânc în noapte însă, în timp ce toţi prietenii lui adormiseră, micul fiu de împărat aude un ciocănit în uşa. DECIDE să DESCHIDĂ, iar un bătrânel cu faţa prietenoasă îi cere ajutorul şi pentru asta trebuie să-l însoţească până la un loc îndepărtat (de ce fel de ajutor avea nevoie bătrânelul, aici va trebui să aflaţi singuri J ). Pus între doua situaţii : a asculta cerinţa împăratului de a sta în reflectare în noaptea de dinaintea încoronării şi a-l ajuta pe bătrânel, dar cu riscul de a nu se întoarce la timp până dimineaţa, fiul de împărat alege să-l ajute şi să-l  însoţească pe bătrânel. De aici..povestea e lungă şi presărată cu obstacole, neprevăzut, acţiune, prieteni pe care fiul de împărat şi-i face pe drum, experienţe pe care altfel nu le-ar fi avut dacă nu deschidea la auzul ciocănitului…

     Iar în final, aşa cum poate aţi anticipat, fiul de împărat reuşeşte să-l ajute pe bătrânel şi să se şi întoarcă la timp pentru încoronare chiar înainte de trezirea tuturor.

Morala ? V-o spun pe a mea, lăsând câmp liber pentru ceea ce voi înşivă puteţi extrage din povestioara de mai sus.

      1. Nimic nu începe dacă nu îi dai voie să înceapă – toată călătoria baieţelului, la limită – toată povestea nu ar fi început, dacă fiul de împărat nu ar fi deschis uşa la acel ciocănit.

Fie că e vorba despre o direcţie profesională, de o slujbă, o relaţie, un stil de viată, o hotărâre, o dorinţă, un vis, o emoţie nespusă – nimic din toate acestea nu va începe, dacă nu îi dai voie sa înceapă. Orice ar fi în viaţa voastră şi vreţi să se întâmple – daţi-i voie să se întâmple, este singurul mod în care povestea voastră poate să înceapă.

       2. Viaţa îşi pune provocările şi neaşteptatul în faţa noastră sub forma unui ciocănit. Nu avem cum să ştim de la început ce se află după uşa, tot ceea ce ştim este că auzim un ciocănit şi ţine de noi dacă deschidem uşa sau nu. Băieţelul şi-a asumat riscul şi a deschis uşa, iar abia din acel moment, povestea a putut să inceapă. Povestea nu ar fi existat nicicând dacă băieţelul nu ar fi deschis uşa şi nu ar fi fost deschis să primească provocarea.

        3.  Lăsaţi povestea să se creeze şi încredeţi-vă în povestea voastră. Veţi întâlni în drumul vostru  obstacole, piedici nenumărate, fundături şi drumuri greşit parcurse…aparent. Dar şi nenumărate experienţe, oameni dragi întâlniţi pe drum, emoţii trăite şi momente irepetabile.

        4.  Există timp.  Există timp în care toate visele voastre să prindă contur şi să se materializeze.

Băieţelul a fost bun şi i-a oferit ajutor bătrânului, chiar dacă asta a însemnat să meargă până la celălalt capăt al pământului. Baieţelul şi-a asumat riscul de a fi bun, şi-a asumat riscul de a accesa un nivel mai înalt din el însuşi versus acela de a fi egoist şi prevăzător şi de a rămâne în zona sigură a palatului până la încoronare. Şi s-a întors exact la timp. Povestea spune că s-a întors în regim de câteva ore, înainte de răsăritul soarelui.

Pentru tine, pentru mine, pentru noi, aceste câteva ore ar putea însemna o lună, un an, trei sau 10.

Există timp. Fii bun ! Asumă-ţi riscul de a intra în contact cu ceea ce ai mai bun în tine, fii generos cu tine şi cu cei din jurul tău, iar visele ţi se vor împlini.

Cioc !…cioc !…

Tu ce vei face când viaţa îţi va bate la uşă ?

Îţi vei lăsa povestea să înceapă ?

Patricia

P.S. : Cât să prindeţi aripi inspiraţionale şi mai mult, bucuraţi-vă şi de video-ul de mai jos :





Dance your way through life!

26 11 2012

Videoclipul de mai jos prezintă extrem de bine ceea ce încercăm noi să facem la WHI. Nu vă grăbiți să ajungeți la o linie de final pe care nici măcar nu o doriți cu adevărat! Nu luați trenul de mare viteză – luați-vă timp să dansați prin viața voastră!





Îți cauți jumătatea?

22 11 2012

Relația cu job-ul este una la fel de importantă ca aceea pe care o ai cu partenerul de viață sau cu cei apropiați. Atunci când îți alegi calea profesională, ca și atunci când îți alegi prietenii, este bine să știi de la început ceea ce îți dorești, ceea ce poți să oferi și ce anume vrei să primești în schimb.

Citește restul acestei intrări »





Arma secretă pe piaţa muncii – Educaţia nonformală

21 11 2012

Am crezut dintotdeauna în valoarea individului, în potenţarea ei şi în existenţa locului potrivit în care este recunoscută, utilizată şi răsplătită!

În general, o societate (ca și o companie) are nevoie de oameni de valoare pentru a progresa, cu atât mai mult atunci când Citește restul acestei intrări »





Pentru început: WHI?! START WITH US

20 11 2012

Sursă foto

WHI Experience este un proiect inovator care  îşi propune să creeze o comunitate a celor care aderă la ideea de  VALOARE  şi vor să o promoveze. Noi credem că în jurul acestei noțiuni se construiesc percepții, atitudini şi comportamente care, odată însuşite, conduc atât spre dezvoltarea personală, cât și cea profesională.

De ce Valoare? Citește restul acestei intrări »